Părintele Nicodim (Bujor) - duhovnicul cu inima plina de iubire

        Despre parintele Nicodim am auzit prima oara in urma cu vreo sase-sapte ani de la un om de suferea din pricina unui duh necurat ce nu-i dadea pace.

         Eram in saptamana Patimilor Domnului intr-o biserica de tara din zona Baraganului-Ialomita, luand parte la slujba Sfantului Maslu. La un moment dat am vazut intrand in biserica un om cu barba si par lung, a mers s-a inchinat la icoana de pe tetrapod, apoi brusc a cazut la pamant si a inceput sa scoata  sunete demonice.

                                                                Parintele a aprit slujba , l-a stropit cu aghiazma si i-a citit cateva rugaciuni, apoi toti cei ce eram in biserica am inghenunchiat si am rostit Tatal Nostru pentru fratele ce patimea. Dupa ce si-a revenit , am putut sa discutam, era un om normal  ca toti ceilalti iar ochii lui  straluceau cu tristete si bucurie in acelasi timp.

Mi-a povestit cum era viata sa inainte de nefericitul eveniment si cum s-a demonizat din pricina lucrarii vrajitoresti facuta asupra sa de catre fosta sotie. Mi-a mai povestit si despre un om cu totul minunat care era duhovnicul sau , si anume Parintele Nicodim .

       Mi l-a descris in amanuntime cu multa dragoste , iar ochii ii lacrimau atunci cand amintea de iubirea pe care si parintele i-o purta ca nimeni altul. Parintele atunci locuia la Ploiesti, in casa unor crestini, iar de fiecare data cand  Stefan (asa il cheama pe fratele bolnav), isi punea in gand sa mearga sa-l vada, parintele le spunea cu o zi inainte celor din casa sa pregateasca masa caci maine la ora x va veni Stefan . 

         Un alt lucru deosebit pe care mi l-a mai spus este acela ca mainile parintelui miroseau a mir si pareau cu totul straine de cele ale unui om obisnuit, de asemenea fata sa degaja uneori o lumina  nefireasca.

          Au trecut cativa ani de atunci, insa discutia aceea mi-a ramas intiparita in minte. Intr-o duminica insa , mergand la slujba la manastirea Cernica , vad iesind din biserica un parinte batran tinut de brate si din al carui chip radia o lumina nepamantesca. De cum l-am vazut am stiut in inima mea ca acela este parintele Nicodim. Acest fapt mi-a fost confirmat ulterior de parintii din manastire. O ultima intalnire a fost anul trecut (2010) in toamna , cand se afla la manastire insotit de fii duhovnicesti. Era foarte tacut, retras intr-un scaun cu rotile, mi-a dat o binecuvantare si i-am sarutat mana.

                                    Acum a plecat catre patria cereasca... sa avem binecuvantarea sa !

                                                                                          

“Viata este tare frumoasa daca este traita dupa poruncile Domnului”.

Articol din revista Familia Ortodoxa - Nr.2/2011

    
            Părintele Nicodim s-a născut la 5 mai 1915, în Piatra Neamţ, de praznicul Sfintei Muceniţe Irina. In 8 septembrie 1942 a primit îmbrăcarea îngerescului chip, în Mănăstirea Cernica. După 15 ani de slujire în treapta diaconiei, Inalt-Preasfinţitul Efrem (Enăchescu), fost Mitropolit al Basarabiei, pe atunci stareţ al Cernicăi, l-a hirotonit ieromonah. Părintele Nicodim l-a iubit mult pe Sfântul Calinic (ca si pe ceilalţi Stareţi de la Cernica, dintre care a fost canonizat în 2005 Sfântul Gheorghe), alcătuind ceea ce era la acea vreme întâiul acatist al unui Sfânt român — Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

            Din pricina unei boli grave, a fost silit să plece din Cernica, mănăstirea sa de metanie, unde s-a întors în ultimii ani de viaţă, pentru a trece la Domnul în seara zilei de 30 ianuarie — după o îndelungată pătimire (suferea de cancer al oaselor, în metastază). A fost un duhovnic plin de daruri, revărsând în inima oricui dintre cei ce îl cercetau un strop de har, din preaplin de dumnezeiască blândeţe şi dragoste.

             Redăm mai jos mărturia unui fiu duhovnicesc, ieromonah şi duhovnic într-una din mănăstirile Arhiepiscopiei Bucureştiului, care, din smerenie, a ales să rămână anonim. Binecuvântările Părintelui Nicodim să ne ajute în anii grei prin care trecem. Amin.

                                                                                                                                   Radu Hagiu

Acum mi-e îngăduit să vorbesc — am trăit lucruri minunate alături de Părintele. Spre ruşinea mea, nu l-am ascultat întotdeauna întocmai. Atâta dragoste avea — dragoste adevărată, dragoste dumnezeiască — că, dacă ar fi fost cu putinţă, i-ar fi mântuit pe toţi! Sfinţia sa era mai cu neputinţă trupească, dar arăta multă jertfelnicie faţă de toţi cei care-i cereau ajutorul — odată, îmi zice: „Eu aş vrea să am putere să răspândesc o «epidemie», să-i «îmbolnăvesc» pe toţi de sfinţenie!”
Părintele lucra cu multă delicateţe, nu-ţi spunea direct: „Ai făcut aşa, ai gândit aşa”, dar nu o dată mi s-a întâmplat că ştia până şi ce gândesc.Când mă hotărâm să mă duc la spovedanie, mai degrabă cred că ar trebui să zic că mă chema părintele la spovedanie, îmi venea un îndemn lăuntric; şi Părintele ştia. Odată aveam o stare nu prea bună, m-am lăsat copleşit de tot felul de gânduri — pe atunci, veneam de la mănăstire la Părintele cu microbuzul — şi, când am ajuns la Părintele, numai din ce-mi spunea mi-a descoperit toate gândurile. Mi s-a mai întâmplat odată (n-o voi uita cât voi trăi!) că eram foarte îngreuiat sufleteşte; mergeam spre Părintele şi mi-am făcut o spovedanie în gând, îi ziceam: „Uite, părinte, am făcut aia, şi aia”, şi exact când am terminat de spus toate, am simţit aşa, ca şi cum ar fi aruncat o „găleată de har” peste mine – m-a dezlegat în Duh în clipa aceea, atâta bucurie şi uşurare am simţit, aşa curăţire… Şi, când am ajuns, era la poartă, aşteptând, şi-mi zice, râzând: „Te-am dezlegat mai dinainte, că te-am văzut că erai amărât!”
Avea multă dragoste, dar în acelaşi timp nu stătea fără să „opereze” o rană a sufletului – altădată, tot aşa, nu mă ridicam eu din ceva; Părintele, în delicateţea sa, nu spunea niciodată: „Măi, n-ai făcut aia sau aialaltă!” sau „De ce nu faci asta?”, ci aducea vorba despre problema cu pricina aşa finuţ, încât singur te ruşinai şi-ţi ziceai: „Stai puţin, că nu sunt bine!”. Şi o dată, de două ori, de trei ori nu l-am ascultat — la un moment dat, vin la el, sun, iese la uşă, îi zic: „Blagosloviţi, părinte!“, iar el spune: „Dar cine sunteţi, că nu vă cunosc?!” — m-a băgat în pământ… Asta era Părintele!
De la Părintele mai ştiu că, atunci când erau vremurile acelea grele de la începutul anilor ’50 şi nu i se mai dădea voie să iasă din mănăstire, el trebuia să se ducă să le ducă ceva ajutoare la nişte creştini – şi s-a rugat Sfântului Calinic să-l ajute, că aveau sufletele acelea nevoie. A izbutit până la urmă să plece, dar trebuia să se întoarcă până la Sfânta Liturghie, dimineaţa, ca să slujească în sobor — şi părintele s-a rugat Sfântului Calinic să rânduiască lucrurile; era distanţă mare, nu putea ajunge la timp, şi s-a rugat la Sfântul Gheorghe şi la Sfântul Nicolae, care au venit de l-au luat şi într-o clipă a ajuns la mănăstire. Era distanţă mare, nu putea fizic să ajungă altfel. Şi, când a ajuns acolo, tocmai se terminase Liturghia — se rostea otpustul, iar un părinte din biserică s-a uimit văzându-l intrând: „De unde vii părinte, că tocmai te-am văzut slujind?!” Fusese Sfântul Calinic, cel care slujise în locul părintelui…
Părintele e cel care a găsit capul Sfântului Gheorghe de la Cernica, când s-a făcut canonizarea sa din 2005. Ţinuse în chilia lui trei capete ale Stareţilor de la Cernica şi, după ce Părintele a plecat de acolo, părinţii de acum nu mai ştiau care este. Şi l-au chemat pe părintele Nicodim, iar el le-a arătat: “Acesta este Stareţul Gheorghe“. Mult a pătimit părintele acolo, în anii ’50, în vremea comuniştilor, a fost bătut, s-a şi încercat otrăvirea sa — el era in „Rugul Aprins”, şi toţi cei din mişcarea aceasta au fost prigoniţi…
Părintele era foarte cu acrivie în privinţa femeilor – chiar şi când era profesor la Seminarul Pasărea, se păzea să stea în vreo chilie de maică, şi dormea în atelierul de croitorie. Chiar îmi spunea la un moment dat: „Pe mine niciodată nimeni nu m-a văzut fără haina călugărească, nici o femeie nu m-a atins — şi-am ajuns acum, la neputinţă, să se îngrijească femeile de mine”. La Pasărea s-a şi îmbolnăvit, din pricina prafului şi scamelor inspirate în acel atelier, şi a fost trimis cu binecuvântare să se trateze, fiindcă în Cernica nu erau condiţii.
Prin anii ’80, Preasfinţitul Lucian, fostul Arhiepiscop al Tomisului, l-a chemat pe Părintele Nicodim să-l ajute, fiindcă avea un duh de boală, care îi dădea un tremur al picioarelor; Părintele a venit, i-a citit rugă­ciunile de dezlegare, apoi, urmând cuvintelor „că nu este dragoste mai mare decât să-şi pu­nă cineva sufletul pentru aproapele său”, s-a rugat ca Domnul să trimită asupra sa duhul care-l chinuia pe Arhiepiscop. Asta era părintele! Jertfelnic până la capăt, indiferent cât de obosit ar fi fost sau cât de rău s-ar fi simţit… Şi mie îmi zicea, că îl mai întrebam ce să fac cu cei care-mi cer să-i spovedesc: „Primeşte-i pe toţi, că nu ştii dacă aceea nu va fi singura binecuvântare din viaţa omului aceluia!”
Dau slavă lui Dumnezeu că am fost cu părintele aici pe pământ, şi cu atât mai mult am mare nădejde unde e acum. Părintele ne-a iubit pe toţi şi pe toată suflarea – simt că pe mine, cu toate păcatele mele, chiar m-a iubit, şi mă iubeşte… Părintele Valerian, stareţul de la Mănăstirea Jianu, spunea: „Să ştiţi că părintele a împărţit binecuvântări pentru toţi”.
Despre legarea plecării sale cu cea a Mitro­politului Bartolomeu, doar o zi depărtare, pot zice doar că nimic nu e întâmplător, nu-i întâmplătoare nici plecarea la zile mari, nici când pleacă unul împreună cu celălalt — pentru că e acelaşi Duh şi aceeaşi lucrare.

*

Extrase dintr-un interviu cu Părintele Nicodim Bujor preluat din Lumea Credintei, anul IV, nr. 4 (33) Aprilie 2006

- Părinte Nicodim, cum v-aţi hotărât spre monahism?

- Dorinţa părintelui Gala Galaction a fost să mă călugăresc. El îmi era duhovnic. Parcă îl văd cum spovedea în cimitirul de la Radu Vodă. Era şi singurul profesor universitar care predica desăvârşirea prin voturile monahale: sărăcia, fecioria şi ascultarea. Când ţinea conferinţe în sala Mihai Viteazu a Facultăţii de Teologie, nu mergeam niciodată singur, ci împreună cu d-l Teodor Dan, inspector la Culte, cu doamna Evloghia Ţârlea, cu familiile Fişta şi Zega, care ajutau zilnic cantina săracilor. Această cantină a patriarhiei a funcţionat 40 de ani în strada Sfinţii Apostoli şi aici erau primiţi zilnic să ia masa 150 de oameni săraci. Ca student, ajutam şi eu. Marţea şi miercurea alegeam grâul, joia şi vinerea îl fierbeam, iar noaptea frământam pentru sâmbătă 20 de colive de sufletul voievozilor şi eroilor neamului.

– Şi totuşi cum aţi intrat în mânăstire?

- Era o zi luminoasă de septembrie, în anul 1942, când părintele Gala Galaction, care slujea la Radu Vodă, m-a adus de mână şi m-a prezentat părintelui Melchisedec Dumitriu, secretarul Patriarhului Nicodim Munteanu. Când m-a văzut aşa slăbuţ, acela a zis: Ce va face el în mânăstire? însă părintele Gala Galaction îmi amintesc că a replicat: Găina asta mică, să vedeţi ce ouătoare are să fie!

(…)

– Ce ascultare vi s-a rânduit?

- Eu aveam ascultarea să predic şi să hrănesc săracii. Chilie mi s-a dat la arhondaric cu vedere spre cimitir. Arhondar era părintele Gherman Jardan din Basarabia, fost stareţ la Balaciu. În tinereţe, ca diacon, acesta slujise în prezenţa Ţarului Nicolae. El m-a întrebat: Câte limbi ştii? I-am răspuns: franceză, germană, greacă, latină şi ebraică. Acum ai să înveţi o limbă nouă: sapă, hârleţ, târnăcop – mi-a răspuns cu drag părintele.

Împreună cu părintele Roman Stanciu, viitorul episcop vicar, trebuia să trecem pe la ferestrele chiliilor, anunţând slujba: Vremea cântării, ceasul rugăciunii!, şi să nu plecăm până nu auzeam răspunsul: Amin!, semn că acela se trezise. Slujba de noapte începea la 11 şi se termina pe la 3 dimineaţa. Urma o pauză după care se făcea Sfânta Liturghie. Tot timpul am dormit îmbrăcat în rasă, ca un soldat.

- Nu era greu?

- Nu mă simţeam în trup. Am trăit zile şi nopţi ca într-o nuntă divină. Vedeam toată atmosfera Mânăstirii Cernica într-o lumină mare.

- Ştiaţi ceva despre Sfântul Calinic înainte de a intra în Mânăstirea Cernica?

- Pe Sfântul Calinic l-am ştiut înainte de canonizare. Citisem o broşură reeditată de protoiereul Lungulescu, după scrierile părinţilor Protasie şi Casian Cernicanul, ultimii cronicari ai Ţării Româneşti, cum i-a numit Nicolae Iorga.

După ce am intrat în mânăstire, spălând într-o zi pe jos în biserică, am găsit sub scaunul arhieresc un sul de hârtie scris cu literă chirilică, vechi de peste 100 de ani, pe care l-am transliterat. Era un model de spovedanie întocmit de Sfântul Dimitrie al Rostovului, de pe vremea Sfântului Calinic, model pe care îl folosesc şi astăzi ca îndrumar.

- Ce ne puteţi spune despre pregătirile pentru canonizarea Sfântului Calinic din 1955? Cum s-au aşezat sfintele moaşte în raclă?

- Totul s-a petrecut în pridvorul bisericii. Mitropolitul Efrem al Basarabiei ungea fiecare os cu mir. Eu le ştergeam cu procoveţe, iar părintele Augustin Mateescu, eclesiarhul, le aşeza în raclă. Peste noapte a venit autopsierul pentru a le aşeza în poziţie anatomică. Sfintele moaşte au fost legate cu fir de aur, însă eu nu am fost de faţă personal.

Îmi amintesc totuşi că în mormânt nu s-a găsit un omoplat al Sfântului. Mai târziu, stareţul Mânăstrii Frăsinei, părintele Simeon Combie, a mărturisit că este la ei, la Frăsinei, şi că părinţii îl luaseră la parastasul de 7 ani al Sfântului.

- Cum a fost canonizarea Sfântului Calinic?

- La început canonizarea s-a dorit în Bucureşti, la Biserica Sfântul Spiridon Nou, dar exista temerea că, de mulţimea lumii, s-ar fi blocat circulaţia, aşa că slujba s-a făcut la Cernica. Într-adevăr, au fost mii de pelerini. Cele 60 de autobuze care au plecat dimineaţa din Bucureşti către Cernica n-au mai putut întoarce de mulţimea oamenilor. Nu mai încăpeau în curtea mânăstirii şi stăteau şi pe câmp în genunchi. Securitatea, ordonată de duhul rău, ne înspăimânta mereu: Să vedeţi ce o să păţiţi! N-am ţinut cont de prezenţa securiştilor. Era prima canonizare! Eram când într-o insulă, când în alta. O parte din securişti se urcaseră pe acoperiş, alţii în copaci. Erau şi soldaţi îmbrăcaţi civil.

Au venit părinţii de la Frăsinei. Au venit şi maicile de la Ţigăneşti şi de la Ciorogârla. Maicile de la Pasărea au mers noaptea, 8 kilometri prin pădure, ca să ajungă la timp. Au venit părintele Dumitru Stăniloae, exarhul Vasile Vasilache şi credincioşi din toată ţara.

Nu mai era nici un loc de cazare. Noi, părinţii dormeam pe duşumele. S-a pus fân în podul mânăstirii şi oamenii au dormit pe fân.

– Cum a fost slujba propriu-zisă?

- Au fost patru coruri. Altarul, strănile (din stânga şi din dreapta) şi cafasul. Ierarhii erau aşezaţi în sfântul altar în două cercuri. La străni cântau maicile. Diaconii dădeau răspunsurile din biserică. Unul era la cafas, altul într-o strană, altul la cealaltă, precum păsările. Diaconul Niculescu era bas, un diacon din Oltenia era bariton. Evghenie, care absolvise şi Conservatorul, era sopran şi urca foarte sus, până la si, do. De la Chişinău a venit un arhidiacon, Ursache. Când a rostit din altar Slavă Ţie, Celui Ce ne-ai arătat nouă Lumina…, au tremurat geamurile bisericii.

A participat Patriarhul Chiril al Bulgariei, care era doctor în teologie la Cernăuţi, bătrânul Patriarh Iacob al Antiohiei şi Hrisostom al Atenei, care a stat pe un scaun în faţa catapetesmei. A fost prezent şi Mitropolitul Grigore de Leningrad, care, fiind bolnav cu inima, la întoarcere a răposat în avion.

Îmi amintesc că s-a slujit cu Sfânta Evanghelie care se păstrează în muzeu dăruită mânăstirii de Elisabeta (Safta) Brâncoveanu.

Era atâta lume încât curgea apa pe pereţi. Tavanele, turla erau ude.

- Care a fost momentul din slujbă care v-a emoţionat cel mai mult?

- Racla cu moaştele Sfântului Calinic a stat în mijlocul bisericii până la vohodul mic. Apoi a fost dusă în sfântul altar şi aşezată în picioare la scaunul arhieresc. La slujbă Patriarhul Iustinian a invitat şi pe ierarhii din garda veche, ţinuţi pe atunci la distanţă de regimul comunist. Când a venit vremea să se citească Apostolul, de bucuria revederii, ierarhii vorbeau în altar unul cu altul şi au uitat să răspundă la: Să luăm aminte! Eu slujeam şi atunci l-am văzut pe Sfântul Calinic în picioare lângă tronul arhieresc dând binecuvântarea: Pace tuturor! Nu ştiu câţi şi-au dat seama de lucrul acesta în forfota aceea, dar n-am să uit niciodată această minune!

- Aţi mai trăit personal minuni ale Sfântului Calinic?

Odată eram la masă cu nişte părinţi şi bârfeam. Pe masă erau nişte peşti mici şi îi întrebam: Măi, unde sunt părinţii voştri? şi tot noi răspundeam, ca în locul peştilor: La stăreţie, la econom, la eclesiarh. Atunci Sfântul Calinic a apărut rezemat de tocul uşii şi a zis: – Voi credeţi că sunteţi de capul vostru? Nimic nu mişcă în mânăstirea asta fără ştirea mea. Mai târziu, auzind ucenicul de la stăreţie de glumele noastre, s-a mâhnit şi a hotărât că nu va mai mânca niciodată peşte.

Chiar după canonizare, un grup de credincioşi de la Braşov m-au chemat la casa Sfântului Calinic şi acolo, la fântână, mi-au istorisit cum au văzut ei canonizarea în ceruri făcută de îngeri. Mare răzvrătire făcuseră duhurile rele pentru această canonizare!

Mai sunt şi altele, dar sunt cumva personale şi pentru mine istoria nu s-a încheiat…

- Când şi cum aţi început să scrieţi Acatistul Sfântului Calinic?

De acatist m-am apucat înainte de canonizare, după ce am primit vestea că Sfântul Calinic urmează să fie canonizat. Am lucrat la el cam un an de zile, însă l-am scris pentru necesitatea sufletului meu, nu ca să îl public. După canonizare, cum eram adunaţi la stăreţie, am venit cu proiectul de acatist şi, spre bucuria tuturor, părintele stareţ, arhimandritul Atanasie Gladcovski, a zis: Să-l ascultăm! Şi aşa acatistul s-a citit în biserică. Acatistul trebuie mult completat. După cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul, nu ar încăpea cărţile în lumea aceasta, aşa de mare este Sfântul Calinic.

                                                                                          

                                                                                                         Autor: Silviu-Andrei VLĂDĂREANU

articole preluate de pe site-ul http://www.razbointrucuvant.ro/

Read more »

CONCLUZIA STIINTEI : Lumina Sfantă nu este făcută de oameni

     Andrei Volkov, 52 de ani. Doctor în ştiinţe fizico-matematice, coordonatorul laboratorului sistemelor ionice din Rusia al Institutului de energie atomică care poartă numele lui Curciatov.

      A hotărît să desfăşoare un experiment ştiinţific în biserica Mormîntul Domnului în Ierusalim. Volkov a presupus că flacăra Luminii Sfinte este o descărcare de plasmă (plasmă – substanţă gazoasă puternic ionizată, ale cărei proprietăţi fizice sînt determinate de existenţa ionilor şi a electronilor în stare liberă). În acest sens, savantul a venit cu ideea unui experiment simplu, dar curajos – să măsoare radiaţia electromagnetică în biserica Sfîntului Mormînt chiar în momentul pogorîrii Luminii Sfinte.

            Savantul a reglat dispozitivele: dacă în timpul pogorîrii Luminii Sfinte se va înregistra un salt al cîmpurilor electromagnetice atunci calculatorul îl va fixa. Dacă flacăra este doar un truc care se “joacă” pentru credincioşi (o astfel de explicaţie a fenomenului bîntuie pînă acum nu doar printre atei, ci şi printre unii teologi cu renume) – atunci nici un fel de salt nu se va produce.

            “Timp de 6,5 ore de observare a fundalului electromagnetic în biserică, dispozitivul a fixat mărirea intensităţii radiaţiei de 2 ori exact în momentul pogorîrii Luminii Sfinte. Acum este deja clar că Lumina Sfîntă nu este făcută de oameni. Aceasta nu este o amăgeală, o mistificare: “urmele” sale materiale pot fi măsurate” – a spus savantul.

traducere “Popas Alternativ”; sursa.

http://hristofor.wordpress.com/2011/01/09/savant-lumina-sfinta-nu-este-facuta-de-oameni/#more-2040

Read more »

Atac asupra populatiei- arma folosita : sarea iodata

Cat de ironic, antiaglomerantul E536 (ferocianura de potasiu) din sarea pe care o consumam nu este pentru, asa cum imi imaginam eu cel putin, impiedicarea sarii sa se faca bulgari ci pentru congestionarea traficului in Bucuresti si defapt in toate locurile pe planeta prin reducerea populatiei. Pare aberant? ESTE, si este obligatoriu prin lege!

      In 2002 guvernul Romaniei a introdus Hotararea de Guvern 568/2002 prin care obliga comercializarea sarii iodate si interzice productia,  comercializarea si intrebuintarea de sare neiodata pentru consumul uman. Rezultatul este Iodarea a tuturor romanilor de pe teritoriul tarii in conditiile in care doar o mica parte insesizabila are un deficit de iod in organism si anume aproximativ 8000 de oameni din 20000000 adica 0,04% din populatie.

       Am putea spune ca cei din guvern sunt incapabili sa inteleaga ce e de inteles, insa la o prima inspectie a hotararii de guvern, mie imi demonstreaza ca cel putin cei care au conceput legea, stiau destul de bine despre aceasta insuficienta a iodului in organism, insa nu stiu cum au ajuns ei la concluzia ca avem nevoie TOTI de mai mult iod, eventual pana ne iese pe ochi. Textul este usor si clar, accesibil oricarui om ce nu sufera de vreo forma de retardare si stie sa citeasca.

Capitolul I – Dispozitii generale
Art. 1
Prezenta hotarare reglementeazä conditiile referitoare la iodarea universala a sarii destinate consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, in scopul prevenirii tulburarilor prin carenta de iod.
Art. 2
In sensul prezentei hotarari, termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa cum urmeaza:
a) tulburarile prin deficit de iod sunt starile patologice, manifeste sau fruste, aparute ca rezultat al disfunctiilor tiroidei cauzate printr-un aport insuficient de iod in organism;
b) prevenirea tulburarilor prin deficit de iod este ansamblul de masuri care au ca scop acoperirea nevoilor de iod ale organismului, consumul de sare iodata universal fiind mijlocul cel mai accesibil pentru realizarea acestui scop;
c) iodarea universala a sarii reprezinta procesul de introducere a iodului in sare, pontru orice tip de consum: uman, animal, industrie alimentara;
d) sarea pentru consum alimentar uman este un produs cristalin in a carui compozitie predomina clorura de sodiu (NaCl), obtinut prin extragere din depozitele naturale subterane sau din apa de mare, potrivit Codex Standard pentru sarea destinata consumului alimentar;
e) sarea iodata este sarea dostinata consumului uman, hranei animalelor si utilizarii in industria alimentara, la care s-a adaugat iod, sub forma de iodat sau iodura de potasiu.

Capitolul II – Conditii de calitate si de securitate
Art. 3
(1) In Romania, in alimentatia oamenilor se utilizeaza numai sare iodata.
(2) In hrana animalelor si in industria alimentara utilizarea sarii iodate este optionala, cu exceptia fabricarii painii si a produselor de panificatie.
pentru a citi integral HG -> HG nr. 568/2002

Deci guvernul a decis ca toti suferim de aceasta deficienta si s-a hotarat sa ne dea o mana de ajutor, stiind bine ca nici noua nu ne place aglomeratia, si astfel prin aceasta lege minunata nu doar ca au decis “sa ne toarne iod pe gat”.

      Profesorul dr. Pavel Chirila declara “Dupa 4 ani de functio­nare a nefastei HG 568/2002 numarul cancerelor tiroidie­ne s-a dublat, iar numarul hipertiroidiilor a crescut de la 3127 la 6387? in calitatile dansului de medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale, sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova. (Asta era in undeva prin 2007, nu stim ce se intampla astazi.)

       Mai mult de atat, daca ati fost atenti, guvernul nu doar a decis ce fel de sare se poate comercializa pentru consumul uman, insa au decis si unde sa se foloseasca aceasta sare iodata, astfel intrebuintarea ei devine obligatorie in produsele de panificatie adica painea, pateurile, produsele de patiserie insa ce tip de sare credeti ca folosesc producatorii de alimente procesate spre exemplu cei ce produc mezeluri?

       Deci cantitatea de iod pe care am ajuns sa o consumam din diferite surse, indiferent de nevoile organismelor noastre, este mult mai mare decat necesarul in foarte multe cazuri. Admi­nistrarea indelungata a iodului se poate asocia cu inhibarea continua a sintezei hormonale si cu aparitia gusii, cu sau fara hipotiroidie; administrarea iodului la gravide poate pro­duce gusa sau hipotiroi­die la feti. Iar lista efectelor adverse ale excesului de iod poate continua: afectarea vederii prin toxicitate directa asupra tiroidei, cresterea incidentei bolilor alergice etc.

        Si pentru ca nu era suficient se mai foloseste si antiaglomerant E536 ferocianura de potasiu care la o temperatura de peste 100 de grade celsius, temperatura ce se atinge foarte usor daca faceti o friptura sau poate sarmale la cuptor, se descompune in cianura de potasiu si clorura de fier, acestea sunt responsabile pentru dificultati in respiratie, reducerea oxigenului si crearea de dificultati in transportul acestuia prin organism, ca sa nu consumam prea mult din resursele planetei probabil si sa salvam planeta, dureri de cap si ameteli etc.

Da, guvernul se gandeste la noi si la planeta noastra, este ca un parinte adevarat ce are grija de noi si doreste sa ne hraneasca doar cu ce e mai bun.

Solutii Temporare Sare Neiodata Fara Antiaglomerant (?)

http://www.salrom.ro

http://www.sare-guerande.ro/

Sare Himalaya

preluat de pe site-ul  http://codexalimentarius.info

Read more »

Plantele au proprietati antibiotice, fara efecte secundare

Daca vrei sa gasesti o alternativa naturala la antibioticele din farmacii, trebuie sa cunosti plantele cu proprietati antibiotice. Cuisoarele, frunzele de maslin, mugurii de plop sunt cateva dintre solutiile naturale fara efecte adverse!

        Tratamentul cu antibiotice este agresiv pentru stomac, distrugand flora bacteriena benefica in intestin. Antibioticele distrug agentii patogeni, dar si bacteriile bune, cele care echilibreaza flora intestinala. Ca sa eviti aceste probleme apeleaza la plantele care au o mare putere antibiotica si nu va trebuie sa-ti faci griji de efectele adverse.

Plante care tin locul antibioticelor

Iata care sunt cele mai bune antibiotice naturale la care poti sa apelezi in caz de nevoie, potrivit recomandarilor oferite de Dr. Carmen Nonn medic specialist MF cu competente in api-fitoterapie, Laboratoarele Fares Bio Vital:

1. Frunzele de maslin

Sunt un adevarat antibiotic natural, care inhiba cresterea bacteriilor, fungilor si a parazitilor. In plus, frunzele de maslin cresc rezistenta organismului prin stimularea celulelor imunitare. Se poate consuma fie sub forma de ceai, prin infuzie sau sub forma de capsule, ambele variante gasindu-se in magazinele cu produse naturiste.

2. Cuisoarele

Banalele cuisoare existente in casa fiecaruia sunt utilizate in special pentru continutul in ulei esential care are proprietati antibacteriene, antivirale si imunostimulente, calmand astfel durerile provocate de amigdalite. Poti sa mesteci cate un cuisor de 4-6 ori pe zi sau sa prepari o infuzie in care sa pui cinci cuisoare, o jumatate de lingurita de scortisoara si o lingurita de flori de soc. Se consuma 2-3 cani pe zi.

3. Mugurii de plop

Sunt numiti si propolis vegetal, deoarece s-a dovedit ca exista 5 substante identice care sunt prezente atat in propolis, cat si in mugurii de plop, dintre care 3 au proprietati antibiotice si antifungice. Sunt utili mai ales in cazul faringitelor, laringitelor sau bronsitelor si se administreaza sub forma de infuzie, tinctura sau capsule. Mai poti sa amesteci in mod egal 4 linguri cu tinctura cu 4 linguri de miere si sa iei cate o lingurita din doua in doua ore.

4. Lichenul de piatra

Mai poarta si denumirea de muschi de Islanda si este cunoscut pentru rezistenta extraordinara la conditiile climatice foarte aspre in care creste. Prin studiile in vitro s-a demonstrat ca acidul usnic pe care il contine are un efect antiinflamator comparabil cu al ibuprofenului, iar datorita polizaharidelor pe care le contine are in plus si un efect imunostimulator. Lichenul de piatra este un bun emolient al cailor respiratorii si se administreaza sub forma de ceai de 2-3 ori pe zi sau capsule.

Sfatul specialistului

Dr. Carmen Nonn medic specialist MF cu competente in api-fitoterapie, Laboratoarele Fares Bio Vital
„Trebuie sa stim ca exista atat plante, cat si produse naturale care au o mare putere antibiotica. Diferenta dintre antibioticele de sinteza si cele naturale este ca cele din urma nu dau reactii adverse si pot fi administrate nu doar in tratarea infectiilor, dar si in prevenirea lor. De exemplu, infectiile din sezonul rece sunt provocate in cea mai mare parte de virusuri, iar vindecarea pacientilor se poate face si fara antibiotice, motiv pentru care administrarea lor pentru semne minore de raceala este o modalitate de tratament gresita, la fel de eronata fiind si administrarea preventiva”.

preluat  de pe site-ul http://codexalimentarius.info/

Read more »

CARTE ORTODOXA

 

Read more »

ARTA TRADITIONALA ROMANEASCA

                 ,,ROMANIA - O TARA DEOSEBIT DE FRUMOASA,  PACAT CA ESTE LOCUITA",  spune cineva...

           Uitandu-ne in jurul nostru putem sa vedem cum oamenii carora Dumnezeu le-a daruit atatea frumuseti spre sanatatea sufleteasca si trupeasca a lor isi bat joc cu nerusinare de ceea ce au , iar dupa aceea tot Dumnezeu este de vina pentru relele ce li se intampla. Exemple avem multiple in acest sens insa nu dezvolt acest subiect caci nu are sens. 

           Haideti sa ne intrebam daca mai exista in aceasta tara romani, sau doar vorbitori de limba romana ? In ce categorie ne-am integra pe noi insine? De ce ne este rusine sa purtam o haina traditionala romaneasca, sau sa folosim o farfurie ceramica , in locul celor ieftine chinezesti, sau mai rau celor de plastic? Mai avem in casele noastre o icoana autentica , sau o candela sculptata de lemn? De ce primim in casele si in sufletele noastre duhuri cu totul straine de traditia noastra autentica?

De ce  singura autoritate in viata noastra o reprezinta ecranul televizorului, de ce nu avem taria de a spune NU! , atunci cand se incearca sa ni se ia cel mai important lucru-chiar viata noastra?

Cat de usor dam cateva ore zilnic din viata noastra pe lucruri de minic stand in fata unei sticle, si cat de repede arungam la cos lucrurile cu adevarat importante care tin de radacinile noastre.

          Haideti sa ne trezim si sa cautam autenticul, duhul cuviintei si al ortodoxiei impletita atat de frumos in obiectele noastre traditionale taranesti . Daca o sa lasam satul sa moara atunci am murit si noi ca neam.

           In urma cu ceva timp , fiind prins in alergatura zilnica, cu serviciul, scoala, probleme, am avut o reveletie deosebita. Intr-o dimineata, mergand catre serviciu, mi-am aruncat privirea in sus pe geamul autobuzului, am privit cerul. Un albastru extrordinar, impletit cu norii albi , in acea  clipa am realizat ca nu-mi mai aduceam aminte cand am vazut ultima oara cerul. Blocurile orasului ne-au inchis legatura cu cerul, in fiecare clipa ne spun pana unde avem voie sa privim. Haideti sa facem un exercitiu de voita si sa privim dincolo de linia care ne spune : Pana aici !. 

Sa raspundem cu barbatie provocarilor de azi, pentru a nu pierde ziua de maine!

               

           In continuare va invit sa urmariti o emisiune interesanta avandu-l ca invitat pe profesoul si teologul IOAN VLADUCA :

Read more »

MINUNILE SFINTILOR-conferinta

ANUNT !

CONFERINTA 

MINUNILE SFINTILOR IN ROMANIA

JOI ora 18:00 la facultatea de Drept 

 

Read more »

Duminica Ortodoxiei-primul pas catre Inviere

           Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Pasti, a fost instituita de catre Sinodul de la Constantinopol (843) ca sarbatoare ce subliniaza biruinta dreptei credinte asupra iconoclasmului si, in general, asupra tuturor ereziilor.

            Iubiti frati! Cuvantul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie sa inceapa, in chip firesc, cu intrebarea: Ce este Ortodoxia? Ortodoxia este adevarata cunoastere a lui Dumnezeu si cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este inchinarea la Dumnezeu in Duh si Adevar; Ortodoxia este proslavirea lui Dumnezeu prin adevarata Lui cunoastere si inchinare la El; Ortodoxia este proslavirea de catre Dumnezeu, prin daruirea harului Atotsfantului Duh, a omului care slujeste Lui cu adevarat. Duhul este slava crestinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.

           Nu este Ortodoxie in invataturile si filosofarile omenesti: in ele domneste stiinta cu nume mincinos, care e roada a caderii. Ortodoxia este invatatura Sfantului Duh, data de
Dumnezeu oamenilor spre mantuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mantuire. „Cine voieste sa se mantuiasca, mai inainte de toate se cade lui sa tina credinta soborniceasca, pe care daca nu o va pazi omul intreaga si fara de prihana, fara nici o indoiala, va pieri pe veci”.

          Comoara de mult pret este invatatura Sfantului Duh! Ea e predanisita in Sfanta Scriptura si in sfanta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoara de mult pret este invatatura
Sfantului Duh! In ea e chezasia mantuirii noastre. De mult pret, cu neputinta de inlocuit, neasemuita pentru fiecare dintre noi e fericirea sortii noastre vesnice: tot atat de pretioasa, mai presus de orice pret, este si chezasia fericirii noastre vesnice – invatatura Sfantului Duh. Spre a pastra in noi aceasta chezasie, Sfanta Biserica insira astazi, in auzul tuturor, invataturile nascute si raspandite de satana, prin care se vadeste vrajmasia fata de Dumnezeu, care se impotrivesc mantuirii noastre si cauta sa ne-o rapeasca. Ca pe niste lupi rapitori, ca pe niste serpi aducatori de moarte, ca pe niste hoti si ucigasi, Biserica infiereaza aceste invataturi; pazindu-ne de ele si chemandu-i sa iasa din taramul pierzaniei pe cei amagiti de ele, ea da anatemei aceste invataturi si pe cei ce se tin de ele cu indaratnicie.

             Cuvantul anatema inseamna indepartare, lepadare. Cand Biserica da anatemei o invatatura, asta inseamna ca invatatura cu pricina cuprinde hula asupra Sfantului Duh, si pentru mantuire este de trebuinta ca ea sa fie lepadata si indepartata cum este indepartata otrava de mancare. Cand este dat anatemei un om asta inseamna ca omul cu pricina si-a insusit cu hotarare invatatura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mantuire pe sine si pe semenii sai, carora le impartaseste felul sau de a gandi. Cand cineva se hotaraste sa paraseasca invatatura hulitoare si sa primeasca invatatura pe care o tine Biserica Ortodoxa, el e indatorat, dupa randuielile Bisericii Ortodoxe, sa dea anatemei invatatura mincinoasa pe care o tinea pana atunci si care il tinea in pierzare, instrainandu-l de Dumnezeu, facandu-l sa ramana vrajmas lui Dumnezeu, hulitor al Sfantului Duh, partas al satanei. Insemnatatea anatemei este de doctorie duhovniceasca a Bisericii impotriva unei boli a duhului omenesc, boala care pricinuieste moarte vesnica. Pricinuiesc moarte vesnica toate invataturile omenesti care vara in credinta filosofarea proprie, scoasa din stiinta cu nume mincinos, din cugetarea trupeasca – aceasta mostenire de obste a duhurilor cazute si a oamenilor, in invatatura de Dumnezeu descoperita despre Dumnezeu. Filosofarea omeneasca amestecata in invatatura credintei crestinesti se numeste erezie, iar urmarea acestei invataturi – rea credinta.

             Apostolul insira intre faptele trupesti si ereziile (Galateni 5, 20). Ele tin de faptele trupesti prin obarsia lor, cugetarea trupeasca, care este moarte, care este vrajmasie fata de Dumnezeu, care legii lui Dumnezeu nu se supune, ca nici nu poate (Romani 8, 6-7). Ele tin de faptele trupesti prin urmarile lor. Instrainand duhul omenesc de Dumnezeu, unindu-l cu duhul satanei in pacatul de capetenie al acestuia – hula impotriva lui Dumnezeu, ele il supun robiei patimilor, ca pe un parasit de Dumnezeu, ca pe un lasat in voia propriei lui firi cazute, intunecatu-s-a inima lor cea neintelegatoare, spune Apostolul despre inteleptii care s-au abatut de la adevarata cunoastere de Dumnezeu: zicandu-se pe sine a fi intelepti, au innebunit… au mutat adevarul lui Dumnezeu intru minciuna… pentru aceea i-a si dat pe ei Dumnezeu intru patimi de ocara (Romani l, 21-22, 25-26). „Patimi de ocara” sunt numite feluritele patimi curvesti. Purtarea ereziarhilor era dezmatata: Apolinarie era preacurvar, Eutihie era cu osebire robit patimii iubirii de bani, Arie era cumplit de desfranat. Cand cartea lui de cantece, „Thalia”, a fost citita la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, Parintii Sinodului si-au astupat urechile, nevoind sa auda cuvintele murdare din ea, ce nu puteau nicicand sa ii treaca prin minte unui om evlavios. “Thalia” a fost arsa. 

            Spre fericirea omenirii, toate exemplarele ei au fost nimicite: ne-a ramas numai marturia istorica despre faptul ca aceasta lucrare era plina de un dezmat crunt. Asemenea “Thaliei” sunt multe lucrari ale ereziarhilor din vremurile noi: in ele cumplita hula impotriva lui Dumnezeu este unita si amestecata cu un dezmat crunt, neomenesc. Fericiti cei care niciodata n-au auzit si n-au citit aceste roade ale iadului! La citirea lor, unirea duhului ereziarhilor cu duhul satanei devine limpede.

            Ereziile, fiind fapte trupesti, roade ale cugetarii trupesti, sunt nascocite de catre duhurile cazute. „Fugiti de ereziile cele fara de Dumnezeu”, spune Sfantul Ignatie Teoforul, „caci sunt nascocire a diavolului, a sarpelui, incepatorului rautatii”. Nu trebuie sa ne miram de asta: duhurile cazute s-au coborat din inaltimea vredniciei duhovnicesti si au cazut in cugetarea trupeasca mai mult decat oamenii. Oamenii au putinta sa treaca de la cugetarea trupeasca la cea duhovniceasca; duhurile cazute sunt lipsite de aceasta putinta. Oamenii nu sunt supusi unei atat de puternice inrauriri a cugetarii trupesti, fiindca in ei binele cel firesc nu a fost nimicit, precum in duhuri, de cadere. In oameni, binele este amestecat cu raul, si ca atare este netrebnic; in duhurile cazute domneste si lucreaza numai raul. 

            Cugetarea trupeasca a dobandit in privinta duhurilor dezvoltarea cea mai cuprinzatoare si deplina pe care o putea atinge. Pacatul lor de capetenie este ura inversunata fata de Dumnezeu, ce se vadeste printr-o infricosatoare si necontenita hula impotriva Lui. Ele s-au trufit inaintea lui Dumnezeu insusi; au prefacut supunerea fata de Dumnezeu, care este fireasca pentru zidire, intr-o neincetata lucrare impotriva Lui, intr-o neincetata vrajmasie. 

            Din aceasta pricina, caderea lor este adanca si rana mortii vesnice cu care sunt ele ranite este cu neputinta de tamaduit. Patima lor de capetenie este trufia; ele au o monstruoasa si prosteasca slava desarta; afla placere in toate felurile pacatului, petrec necontenit in acestea, trecand de la un pacat la altul. Ele se tarasc si in iubirea de argint, si in imbuibarea pantecelui, si in preacurvie. Neavand putinta de a savarsi pacatele trupesti cu trupul, duhurile cazute le savarsesc cu inchipuirea si cu simtirea; ele au impropriat firii netrupesti pacatele proprii trupului; ele au dezvoltat in sine pacatele ce nu sunt proprii firii lor neasemuit mai mult decat pot fi acestea dezvoltate intre oameni. 

           A cazut din cer, spune Prorocul despre heruvimul cazut, luceafarul cel ce rasarea dimineata, zdrobitu-s-a pe pamant. Tu ai zis intru cugetul tau: in cer ma voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu… fi-voi asemenea Celui preainalt. Iar acum in iad te vei pogori, si in temeliile pamantului… fi-vei lepadat in munti ca un mort (Is. 14, 12-15, 19).

            Duhurile cazute, purtand in sine temeiul tuturor pacatelor, se straduiesc sa-i atraga in toate pacatele pe oameni, cu scopul si cu setea de a-i da pierzarii. Ele ne atrag in felurita desfatare a trupului, in iubirea de castig, in iubirea de slava, zugravindu-ne in culorile cele mai vii si mai atragatoare obiectele acestor patimi. Ele se straduiesc sa ne atraga mai ales in trufie, din care odraslesc precum verdeturile din seminte vrajmasia fata de Dumnezeu si hula impotriva Lui. Pacatul hulei impotriva lui Dumnezeu, care alcatuieste miezul tuturor ereziilor, este pacatul cel mai greu, care este propriu duhurilor cazute si alcatuieste insusirea lor cea mai aparte. Duhurile cazute se straduiesc sa acopere toate pacatele cu o masca placuta, numita in scrierile ascetice ale Parintilor indreptatiri. Ele fac asta cu scopul ca oamenii sa fie amagiti mai lesne, sa se invoiasca mai usor la primirea pacatului. La fel fac ele si cu hula impotriva lui Dumnezeu: se straduiesc sa o acopere cu nume marete, cu o retorica pompoasa, cu o filosofie elevata. Cumplita arma sunt in mainile duhurilor ereziile! Ele au pierdut popoare intregi, rapindu-le fara ca acelea sa bage de seama crestinismul, inlocuind crestinismul cu o invatatura hulitoare, impodobind aceasta invatatura ucigasa cu numele de crestinism purificat, adevarat, restaurat. 

                Erezia este un pacat savarsit, in primul rand, cu mintea. Acest pacat, fiind primit de minte, se impartaseste duhului, se revarsa asupra trupului, spurca chiar trupul nostru, ce are putinta de a primi sfintire din impartasirea cu harul dumnezeiesc si de a se spurca si molipsi prin impartasirea cu duhurile cazute. Acest pacat este cu greu bagat de seama si anevoie priceput pentru cei care nu cunosc bine crestinismul, si ca atare prinde lesne in cursele sale simplitatea, nestiinta, marturisirea nepasatoare si superficiala a crestinismului. Au fost prinsi de erezie pentru o vreme Preacuviosii Ioanichie cel Mare, Gherasim de la Iordan si alti cativa bineplacuti lui Dumnezeu.

               Daca sfintii barbati care si-au dus viata numai si numai cu grija mantuirii nu au putut pricepe dintr-o data hula ascunsa sub o masca frumoasa, ce sa mai spunem de cei care-si duc viata in griji lumesti, avand despre credinta o conceptie neindestulatoare, cu totul neindestulatoare? Cum sa recunoasca acestia erezia aducatoare de moarte, daca ea li se infatiseaza sub masca intelepciunii, dreptatii si sfinteniei? Iata pricina pentru care obsti crestine intregi si popoare intregi s-au plecat lesne sub jugul ereziei! Din aceeasi pricina este foarte anevoioasa intoarcerea din erezie la Ortodoxie, cu mult mai grea decat intoarcerea din necredinta si idolatrie. 

            Ereziile care sunt mai aproape de ateism sunt mai lesne recunoscute si oprite decat cele mai putin indepartate de credinta ortodoxa si, ca atare, mai ascunse, imparatul roman cel intocmai cu Apostolii, Marele Constantin, i-a scris o epistola Sfantului Alexandru, patriarhul Alexandriei, cel care l-a dat in vileag pe ereziarhul Arie, indemnandu-l sa inceteze cearta ce strica pacea din pricina unor cuvinte desarte. Prin aceste cuvinte pe care Constantin le-a numit desarte era tagaduita Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, era nimicit crestinismul47. 

             Astfel, si intr-un barbat sfant, ravnitor al dreptei credinte, nestiinta a fost amagita printr-o cursa a ereziei pe care el nu a putut sa o priceapa.

              Erezia, fiind pacat greu, pacat de moarte, se vindeca usor si hotarator – ca pacat al mintii -prin darea ei nefatarnica, din toata inima, anatemei. Sfantul Ioan Scararul a zis: „Sfanta Biserica soborniceasca ii primeste pe eretici cand ei dau anatemei fara fatarnicie erezia lor, si indata ii invredniceste de Sfintele Taine; iar pe cei cazuti in curvie, chiar daca  isi marturisesc si parasesc pacatul, porunceste, urmand apostolestilor randuieli, sa fi despartiti de Sfintele Taine pentru multi ani”. 

              Urma lasata de pacatul trupesc ramane in om si dupa marturisirea pacatului, si dupa parasirea lui; urma lasata de erezie e nimicita indata dupa lepadarea ei. Fara aceasta doctorie, otrava hulei impotriva lui Dumnezeu ramane in duhul omenesc si nu inceteaza a-l clatina cu nedumeriri si indoieli pricinuite de impreuna-simtirea netaiata din radacina fata de erezie; raman ganduri ce se ridica impotriva intelegerii lui Hristos (II Cor. 9, 5)50, ce fac anevoioasa mantuirea pentru cel tinut in legaturile lor, tinut in legaturile nesupunerii si impotrivirii fata de Hristos, pentru cel ce ramane in impartasire cu satana. Doctoria anatemei a fost intotdeauna socotita ca neaparat trebuincioasa de catre Sfanta Biserica in privinta cumplitei boli a ereziei. Cand Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind sa se indreptateasca in privinta invinuirilor aruncate asupra lui, Parintii i-au cerut ca mai intai de toate sa-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie.

             Teodorit, care se lepadase de Nestorie, dar nu asa de hotarat cum se lepadase de el Biserica, a vrut sa dea lamuriri. Parintii i-au cerut iarasi sa dea anatemei cu hotarare, fara alte explicatii, pe Nestorie si invatatura acestuia. Teodorit a vrut din nou sa dea lamuriri, insa Parintii au cerut iarasi ca el sa dea anatemei pe Nestorie, amenintand ca altminteri il vor socoti eretic pe insusi Teodorit.

Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie si a tuturor invataturilor eretice ale acelei vremi. Parintii au dat slava lui Dumnezeu, l-au proclamat pe Teodorit pastor ortodox, iar Teodorit nu a mai cerut sa dea lamuriri, caci lepadase din sufletul sau pricinile care il faceau sa simta nevoia de a da lamuriri. 

               Asa stau lucrurile intre duhul omenesc si infricosatoarea boala a ereziei. Auzind astazi amenintatoarea vestire a doctoriei duhovnicesti, sa o primim cu intelegere adevarata si, dand-o sufletelor noastre, sa lepadam fara fatarnicie si in chip hotarator acele pierzatoare invataturi pe care Biserica le va lovi cu anatema spre mantuirea noastra. Chiar daca le-am lepadat intotdeauna, sa intarim glasul prin care le leapada Biserica. Libertatea, usurimea, puterea duhovniceasca pe care le vom simti negresit in noi ne marturisesc dreptatea acestei lucrari bisericesti si adevarul invataturii vestite in ea.

Biserica vesteste: „Pe cei care robesc intelegerea lor spre ascultarea de dumnezeiasca Descoperire si se nevoiesc pentru ea ii fericim si ii laudam; pe cei care se impotrivesc adevarului, daca nu s-au pocait inaintea Domnului, noi, asteptand intoarcerea si pocainta lor, daca nu au voit sa urmeze Sfintei Scripturi si Predanii a Bisericii, ii indepartam si ii dam anatemei”.

„Celor care tagaduiesc fiintarea lui Dumnezeu si spun ca aceasta lume este de sine fiitoare, ca totul se savarseste in ea fara purtarea de grija a lui Dumnezeu: anatema”.
„Celor care spun ca Dumnezeu nu este duh, ci materie, care nu-L recunosc ca Drept, Milostiv, Preaintelept, Atoatestiutor si rostesc hule de acest fel: anatema”. „Celor care cuteaza a spune ca Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinta si de o cinste cu Tatal, si nici Duhul Sfant; care nu marturisesc ca Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt un singur
Dumnezeu: anatema”. „Celor care isi ingaduie a spune ca pentru mantuirea si curatirea noastra de pacate nu sunt de trebuinta venirea in lume dupa trup a Fiului lui Dumnezeu, patimile Lui cele de voie, moartea si invierea: anatema”.

„Celor care nu recunosc rascumpararea prin har, cea propovaduita de Evanghelie, ca singurul mijloc de indreptatire a noastra inaintea lui Dumnezeu: anatema”. „Celor care cuteaza a spune ca Prea Curata Fecioara Maria nu a fost mai inainte de nastere, intru nastere si dupa nastere Fecioara: anatema”. „Celor care nu cred ca Sfantul Duh i-a inteleptit pe Proroci si pe Apostoli, ca prin ei ne-a vestit noua adevarata cale spre mantuire, dand marturie despre ea prin minuni, ca El si acum salasluieste in inimile crestinilor credinciosi si adevarati, povatuindu-i la tot adevarul: anatema”.

„Celor care tagaduiesc nemurirea sufletului, sfarsitul veacului, judecata ce va sa fie si rasplatirea vesnica in ceruri pentru faptele bune, precum si osandirea pentru pacate: anatema”. „Celor care tagaduiesc Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema”. „Celor care tagaduiesc soboarele Sfintilor Parinti si cele predanisite de catre dansii, ce impreuna-glasuiesc cu dumnezeiasca Descoperire, fiind pazite cu evlavie de Biserica drept slavitoare si soborniceasca: anatema”.

        Adevarul dumnezeiesc S-a inomenit spre a ne mantui prin Sine pe noi, cei pierduti in urma primirii si insusirii minciunii aducatoare de moarte. De veti ramane in cuvantul Meu, vesteste El, de veti primi invatatura Mea si veti ramane credinciosi ei, cu adevarat ucenici ai Mei sunteti; si veti cunoaste Adevarul, si Adevarul va va slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32). A ramane credincios invataturii lui Hristos poate numai acela care leapada si va lepada cu hotarare toate invataturile care au fost, sunt si vor fi nascocite de duhurile lepadate si de oamenii lepadati, invataturi vrajmase invataturii lui Hristos, invataturii lui Dumnezeu, care pun in primejdie intregimea si curatia ei. „Nestirbita in intregime este pastrata invatatura de Dumnezeu descoperita numai si numai in sanul Bisericii Ortodoxe de Rasarit. Amin.

  

                                                            Sfantul Ignatie Briancianinov, Predici la Triod si Penticostar




preluat de pe site-ul http://apologeticum.wordpress.com

Read more »

PROOROCIILE MAICII NILA PENTRU VREMURILE DIN URMA

“Maica descoperea ceea ce vedea cu ochii duhovniceşti nu pentru a înspăimânta, ci pentru a întări în credinţă şi în nădejde în mila Domnului. Ea neîncetat spunea că Domnul nu-i va părăsi pe cei credincioşi Lui şi-i va hrăni în vremea foamei, îi va mângâia în scârbe, îi va adăposti, îi va îngrădi în necazuri şi îi va ajuta cu vrednicie să treacă prin orice chinuri, prigoane şi munci. Amintindu-şi în aceste cazuri cuvintele psalmistului David: Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele foametei se vor sătura (Psalm 36: 19).“.

“Calea vieţii schimonahiei Nila (Evdokia Andreevna Novikova), cunoscută de mulţi dreptmăritori creştini din toate colţurile Rusiei, s-a sfârşit la 6 martie 1999.

Harismele dăruite de Domnul stareţei – înainte-vederea, proorocia, sfatul înţelept, vindecarea bolilor, mângâierea – sunt confirmate de creştinii care îi cereau ajutor şi sfat. Cu ochii săi duhovniceşti ea străvedea sufletul omului, întreaga lui viaţă, atât prezentă, cât şi trecută şi cea viitoare. Anume de aceea, era atât de eficient ajutorul ei acordat oamenilor care ieşeau din chilia maicii mângâiaţi, încurajaţi şi înaripaţi.

Odată au întrebat-o pe maica dacă nu este târziu să fie astăzi înălţate biserici noi, la care ea a răspuns:

- Deja ieri era târziu. Însă Domnul a mai prelungit vremea pentru Rusia.

Şi, în general, maica nu o dată zicea că Domnul poate amâna împlinirea proorociilor. Mult depinde de noi, credincioşii, de dispunerea noastră spre rugăciune, de pocăinţă, de nevoinţa pentru curăţirea noastră.

Cu jumătate de an înainte de moartea sa, maica a spus că în ziua a patruzeci şi una după moarte va veni miliţia (poliţia) şi nimic nu va mai putea fi luat. De aceea, ea a binecuvântat ca totul să fie împărţit, până la ultimul lucru, ca la venirea gărzii de miliţie casa să fie goală. Astfel s-a şi întâmplat în continuare.

Maica Nila vorbea despre necesitatea rugăciunii neîncetate oriunde te-ai afla – la serviciu, la odihnă, în mijloacele de transport.

- În mâini – lucrul, iar pe buze rugăciunea. Mai întâi de toate, rugăciunea, fiicelor!

Despre importanţa rugăciunii, ea spunea aşa:

- Lumea se ţine cu rugăciunea. Dacă măcar o oră va înceta rugăciunea, şi lumea va mai înceta să existe. Şi mai ales este nevoie de rugăciunea de noapte. Ea îi este plăcută lui Dumnezeu mai mult decât celelalte.

- Cea mai mare şi mai grea nevoinţă este a te ruga pentru oameni. Trebuie să fii răbdător, să te rogi, să te nevoieşti, fără a te lăsa influenţat de ceva, oricât ai fi de certat şi bârfit. Există bârfire din stânga, de la cel viclean, dar există şi din dreapta – de la cei apropiaţi. Ambele sunt grele, dar sunt folositoare şi chiar necesare. Toate cele ce ni se trimit trebuie să le împlinim înaintea Ochiului lui Dumnezeu, cu gândul la Maica Domnului, cu inima spre Dumnezeu. Nu e nevoie de nevoinţă exterioară, ci, mai mult ca orice, de curăţirea inimii. Să nu-ţi permiţi niciun fel de viclenie, să fii deschis cu oamenii. Şi să nu-ţi închipui nimic despre tine.

Maica spunea:

- Unde este sfinţenie, acolo se bagă şi necuratul.

Maica prezicea că vor veni timpuri când pe creştini, ca şi în zilele revoluţiei din octombrie, îi vor întemniţa în închisori, rezervaţii şi îi vor îneca în mare.

- Atunci când vor începe prigoanele asupra creştinilor, grăbiţi-vă să plecaţi în exil cu primul şuvoi, faceţi-vă luntre şi punte, dar să nu rămâneţi. Cei care vor pleca primii se vor mântui. Toate acestea le veţi vedea cu ochii voştri, generaţia voastră va întâlni venirea lui antihrist. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi – plângea maica spunând acestea. Dar adăuga: totuşi, slavă Domnului pentru toate!

Un preot i se mărturisi maicii:

- Maică, eu sunt slab, mi-e frică de ziua venirii lui antihrist.

- Nu te teme, vei ajunge până atunci, însă nu vei îndura greutăţi.

- Toate îmi sunt cu putinţă întărindu-mă întru Domnul. Şi nu vă înspăimântaţi de nimic, copii, nu vă temeţi de ceea ce se va întâmpla, sau se poate întâmpla, sau trebuie să se întâmple după proorociile oamenilor lui Dumnezeu. Domnul este mai puternic decât toţi şi decât toate. El ne va da ajutor în încercări, ne va da putere de a răbda şi ne va smeri la vremea cuvenită. Se cere doar să fim ascultători ai voii Sale sfinte. Rugaţi-o pe Apărătoarea noastră osârdnică şi ea nu vă va lăsa.

- Rezervele nu vă vor salva, deoarece foametea nu va începe brusc. Din an în an va fi tot mai greu, recolta va scădea, tot mai puţin pământ va fi prelucrat. Toţi trebuie să se îngrijească să fie mai aproape de pământ, în oraşele mari viaţa va fi deosebit de grea. Foamea va fi atât de groaznică, încât oamenii vor da buzna prin case în căutare de ceva alimente. Vor sparge geamurile şi uşile, vor ucide oameni pentru hrană. Mulţi vor purta în mâini arme şi viaţa omului nu va mai avea nicio valoare.

- La venirea lui antihrist se va lăsa aşa o foamete, încât se vor epuiza cerealele. Trebuie să pregătiţi flori de tei, urzică şi alte ierburi, să le uscaţi şi apoi să faceţi din ele ceai – această fiertură va fi de ajuns pentru hrană.

 CITITI SI :

http://cafeneaualuitenace.blogspot.com/2011/02/marturia-rusoaicei-claudia-vasilievna.html

http://cafeneaualuitenace.blogspot.com/2011/02/cum-sa-ne-rugam.html

http://cafeneaualuitenace.blogspot.com/2010/11/despre-cinstirea-icoanelor.html

http://cafeneaualuitenace.blogspot.com/2010/12/aparitie-editoriala-de-exceptie.html

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL

http://www.razbointrucuvant.ro/

Read more »

IPS IUSTINIAN-DESPRE POSTUL MARE

Read more »